Sa realizezi ca ai ochi doar pentru sfarsit. M-as fi bucurat macar sa ma tulbure premisa, insa n-a fost in stare decat sa aseze o caramida. Zidul meu, blocul meu, castelul meu. Si ma duce gandul la momentul cand va fi naruit. Si as vrea inca sa pot sti ce e ziua de dupa, si nu ceea ce o preceda. De-as putea sa ma ingrop in moloz, sa-mi simt sangele inchegat in chirpici. N-ar fi mai limpede sa celebreze la inceput, iar mai apoi sa inceapa cursa pe podium? Macar ar aduce prilej de liniste.
Ori poate ma insel cu linistea.
