De ce nu-ţi pasă? De ce mă laşi iar bufon? Mai că se lasă
fără rost. Două firave aţe, să ţină un întreg, poate prea complex, noi. Doar un
ghionte. Se simte singur. În opinia mea. Fără să mai ştiu cine sunt. Fără
spinări deformate, ori mâini prea mari. Dezgolit, în nimic mai mult
decât tot ce suntem. Sau nu suntem. Ţiple goale. Te rog, te rog, te rog. Te roagă
în cor, când le ocoleşti răsfoind. Dacă toate încep goale, dacă toate închină
unui conţinut, de ce? De ce? Ce le mai separă? Într-un dosar. În mai multe.
Nicăieri. Transparente. Inexistente. Au încetat să-mi mai fie de folos. Săracul
bufon. Cui să-i mai jongleze? Săracul bufon. Acum fără rost, cam ca o
ţiplă. Transparent, dar cu o nuanţă de
albastru. Calm dar nici măcar destul. Nu
se mai crede. Aude voci. Se aude? Se aude, de la cunoscuţi, ca nu mai cunoaşte
nimic. Lipsit de sine, mă întreabă uneori dacă-l cunosc. Câteodată îl
ajut. Câteodată se ajută fără acordul
meu. Bravo, acum suntem doi. Ori m-ai lăsat singur? Şi tu? Iar atunci, şopteşte
uşor bulversat: “Săracul bufon”. Se aude că nu se mai cunoaşte. Se aude, ca
într-o sală de concerte. Un vid pe post de emoţie se propagă aşa amplu. Pereţii
unei cutii craniene aduc aşa ecou. Deschide ochii, către mări de sare. Mări de
lacrimi şterse, atent, ori nu. Nu, nu, te rog. Doar mai stai. Săracul bufon.
Iar inundă scena. Acelaşi spectacol
mizerabil. Mă întreb câteodată, nu s-ar fi săturat deja? Săracul bufon ar vrea
să se odihnească. Câteodată, mai mult decât alteori. Cam ca acum. Am vrut să mă opresc de fiecare dată. Şi încă
vreau. Nu mai ştiu despre ce scriu. Dacă eu sunt tot eu, în scris ori în
realitate. Dacă tot eu mai are vreun sens, dacă noţiunea de persoană mai are
vreun înţeles. Nici vag, nici ascuns. Pentru mine. Pentru unul dintre eu. Nu ştiu cine mai are influenţă. Cât mai
contează. Cine o face să conteze. Cine nu. Cât aş vrea să ştiu cine sunt. Cât
am vrea să fim. Definiţia mea stă şubredă. Mai degrabă, în firul scurt ce mi
s-a agăţat în moarte, aş vrea să profit. Să trag, să îndoi, să mă joc cu biata
aţă. Unii nu fac asta. Unii o fac. Ori poate doar am impresii. Vedenii. N-aş vrea ca nimeni să nu facă nimic, dar
uneori aşa pare. Cu ochii aţintiţi la pământ, pare mult mai simplu să-l tai. De
ce să te mai chinui? Doare. Săracul bufon, n-ar vrea să nu fie înţeles. Se
referă la sine, nu la pânza noastră. Pânza e încă acolo, sper că va rămâne. Dar
bietul bufon moare. În fiecare clipă. Acum, mai mult decât alteori.
