Ganduri #23

De ce nu-ţi pasă? De ce mă laşi iar bufon? Mai că se lasă fără rost. Două firave aţe, să ţină un întreg, poate prea complex, noi. Doar un ghionte. Se simte singur. În opinia mea. Fără să mai ştiu cine sunt.  Fără  spinări deformate, ori mâini prea mari. Dezgolit, în nimic mai mult decât tot ce suntem.  Sau nu suntem.  Ţiple goale. Te rog, te rog, te rog. Te roagă în cor, când le ocoleşti răsfoind. Dacă toate încep goale, dacă toate închină unui conţinut, de ce? De ce? Ce le mai separă? Într-un dosar. În mai multe. Nicăieri. Transparente. Inexistente. Au încetat să-mi mai fie de folos. Săracul bufon. Cui să-i mai jongleze? Săracul bufon. Acum fără rost, cam ca o ţiplă.  Transparent, dar cu o nuanţă de albastru. Calm dar nici măcar destul.  Nu se mai crede. Aude voci. Se aude? Se aude, de la cunoscuţi, ca nu mai cunoaşte nimic. Lipsit de sine, mă întreabă uneori dacă-l cunosc. Câteodată îl ajut.  Câteodată se ajută fără acordul meu. Bravo, acum suntem doi. Ori m-ai lăsat singur? Şi tu? Iar atunci, şopteşte uşor bulversat: “Săracul bufon”. Se aude că nu se mai cunoaşte. Se aude, ca într-o sală de concerte. Un vid pe post de emoţie se propagă aşa amplu. Pereţii unei cutii craniene aduc aşa ecou. Deschide ochii, către mări de sare. Mări de lacrimi şterse, atent, ori nu. Nu, nu, te rog. Doar mai stai. Săracul bufon. Iar inundă scena.  Acelaşi spectacol mizerabil. Mă întreb câteodată, nu s-ar fi săturat deja? Săracul bufon ar vrea să se odihnească. Câteodată, mai mult decât alteori. Cam ca acum.  Am vrut să mă opresc de fiecare dată. Şi încă vreau. Nu mai ştiu despre ce scriu. Dacă eu sunt tot eu, în scris ori în realitate. Dacă tot eu mai are vreun sens, dacă noţiunea de persoană mai are vreun înţeles. Nici vag, nici ascuns. Pentru mine. Pentru unul dintre eu.  Nu ştiu cine mai are influenţă. Cât mai contează. Cine o face să conteze. Cine nu. Cât aş vrea să ştiu cine sunt. Cât am vrea să fim. Definiţia mea stă şubredă. Mai degrabă, în firul scurt ce mi s-a agăţat în moarte, aş vrea să profit. Să trag, să îndoi, să mă joc cu biata aţă. Unii nu fac asta. Unii o fac. Ori poate doar am impresii. Vedenii.  N-aş vrea ca nimeni să nu facă nimic, dar uneori aşa pare. Cu ochii aţintiţi la pământ, pare mult mai simplu să-l tai. De ce să te mai chinui? Doare. Săracul bufon, n-ar vrea să nu fie înţeles. Se referă la sine, nu la pânza noastră. Pânza e încă acolo, sper că va rămâne. Dar bietul bufon moare. În fiecare clipă. Acum, mai mult decât alteori.