Ganduri #8

Clipe. Secunde. Momente. Iremediabil, totul trece pe langa tine. Mine. Noi. Linii cad sterse la pamant. Esente vivide imi aspira sufletul. Tipare, scheme, retete memorate, toate fara rost. Eu, tu, noi, nimic din ce credeam. Pendulul tremura asurzit, ei se scalda in culori. Adrenalina vine, adrenalina trece. Mai incet. Mai linistit. Auzi cum totul e mut? Pentru un infinit de clipe din ce in ce mai scurte, totul a asurzit. Prea tarziu. Nu, exact la timp. Inapoi in tren. In miscare. Petele se ridica de pe pamant. Inertia imi amesteca mintea, dar n-am timp de inertie. Trupul imi sfaraie cu fiecare poza. Cu fiecare peisaj, fiecare soapta. Fiecare timp si spatiu. Efervescenta noastra, ireversibil de placuta. Lectii prafuite se mai arunca in gol. Nelinistitor sa le vezi plutind, intangibil de importante, neinteles de valoroase. N-ai dreptate, nu, niciodata. Caci e altfel. Sau nu e altfel. Poate e chiar acelasi lucru. Poate recurenta deja se resimte. Trag de tulpina tanarului copac, si radacinile se inalta. La fel fac toti. Isi iau ramas bun de la pamant. De la casa. Nu e acelasi lucru, insa prea mult seamana. Sper sa n-ai dreptate. Ma asigur ca e altfel. N-am limite, muritorule. Desi am. Nu ma vezi, am mainile peste ochi. Imaturi. Dar vii. Inspir viata, n-am timp sa expir. Chiar de-as face-o, probabil tot viata as expira. Sau asta as vrea. Oare? Dopamina. Destula cat sa visez. Culori. Peisaje. Supremul astru imi clocoteste venele. Zbor prin apa. Prin lumina sparta. Ochii tai ma poarta dincolo de posibil. Dincolo de spatiu, dincolo de timp. Asta-mi spun gandurile. Sunt acasa. Din nou. Panzele cad si cromatica se trezeste. Da, m-ati asteptat mult. N-am plecat nicaieri, insa nici n-am fost aici. Frenezia incetineste. Clipe. Secunde. Mai incet, din nou. Cad, alaturi de picurii volatili. Inertia. Vreau sa fiu inapoi in miscare. Haidem. De ce? De ce nu? Viata, energie, efervescenta, noi. Curaj, vointa, putere, totul in raport cu nimic. Covarsitorul peisaj. Proaspat pictat. Sters cu o carpa. Amestecat gentil, la voia cuiva. Cine are nevoie de linii? Tipare? Abstractul drum se face vazut. Ori, mai degraba, nevazut. Afecte vivide, cunoscute doar fara tipare. Sentimente fara contur. Puritate convinsa. Cat de inutila e complexitatea mult ravnita. Cat de greu e sa inteleg. Cum sa intelegi? Cum, daca fiecare isi schiteaza alt contur? De ce ar mai vrea cineva sa te urmeze? Recurenta conturului. Profesori si maestri, te invata ce sa faci. Cum sa faci. Ce sa traiesti. Inutil. Drumul nu e pavat. Soarta nu e schitata. Viata nu are contur. Asa ca picteaza. Simte culorile. Cazi in haosul vivid. Amesteca-te cu el. Secunde. Clipe. Mai rapide. Mai efervescente. Si pana sa iti dai seama, deja s-au terminat.

Ganduri #7

Ochi încercănați. Siluete obosite. Poartă-ți povara, mi se șoptește. Drame cotidiene, toate puse laolaltă. Ce monștri avem noi de arătat? Iluzii. Atât de greu să înțeleg e că, în fapt, nimic nu e greu. Nimeni. Vicii superficiale. Dovezi că ar fi ceva mai departe de trup. Ceva mai departe de ce vezi. Cine mai poate să ne creadă? Nici noi n-o facem. Frica sorbitoare plasată mereu înaintea retinei. Aș vrea să nu-mi fie frică. Aș vrea să fiu eu. Fără alții. Fără judecată, fără mesaje criptate. Fără ură și iluzii inutile. Aș vrea să pot fi eu. Care eu? Mai contează? Utopii. Destinații utopice. Stări utopice. Comori intangibile, otrăvuri lucitoare. Gândurile ne așează capcane. Mecanisme distructive ne țin departe de adevăr. Culmea. Un adevăr intangibil. Dureros că utopiile ne omoară în absența lor. Dureros că ne impunem să nu fie niciodată bine. Atât de dureros și de inutil să trăim în dorință, iar mai apoi în regret. Priviri aruncate mai degrabă într-un miez topit al unei planete a speranței decât în pământ. Tensiuni palpabile, egoism și neînțelegere. Nimic nu doare mai mult. Măștile să danseze, cât noi plângem. Comuniune, asta vreau. Aha, încă o utopie. În van. Tot ce este și poate nu va fi niciodată. Cu siguranță în van. Cu siguranță carpe diem. Ură. Vorbe înțelepte se desfășoară în jurul urechilor mele. Viața mai are multe de aruncat, tu mai ai multe de prins. Poate nu vreau să mă prind. Poate e mai bine în jocul simplu. Jocul complex. Ridicola complexitate ce mă face să plâng jucându-mă. Ar trebui să luăm totul în serios. O vom face. Pronosticuri. Preziceri recurente, generații de tipar. Vezi jocul? Vezi pașii? Vezi instigarea? Vezi rebeliunea? Vezi anturajele, oamenii, curentele? Vezi cum nu poți să faci nimic? Cum tot ce încerci e în van? Cum copilul e înăbușit de adolescent, adolescentul de tânăr și tânărul de adult? Încercăm degeaba. E prea puțin ce facem noi. Sunt prea mulți. Cine vrea asta? De ce nu vrea nimeni să trăiască? Doare. Repulsie. Revoltă. Retragere. Chiar și tu îmi spui că e greșit. Nu mă conformez acum. Dar în viitor. Fac apel la nebunie. Poate fac apel la mine. Fără ura. Fără granițe. Greșeli. Judecată. Gaia. Ciclul complementar, și totuși depășit. Viață, moarte, și după. După. Ecouri lăsate în promisiune deșarte. Încrederi acordate, vieți pierdute. Ură. Judecată. Greșeli. Nu. Doar tu. Esența. Pământul. Fauna. Flora. Ființa. În liniște sau în gălăgie. Doar fără ură. Doar fără lecții atât de vechi în cât par a fi veridice. Fără să mai fie nevoie să mă omori. Fără să mai fiu tu. Convertiri pe fiecare plan. Inutilitatea revoltei. Nu ți-e frică? Renunță la frică. Acceptă-te. Acceptă-i. Dar nu-i crede. Crede-te doar pe tine.

Ganduri #6

Atât de răi. Malițiosi. Oameni cu două fețe, teatre în mișcare. Cine mai are nevoie de dramă? Atrocitați ale sufletelor. Mutații hidoase. N-ar trebui să ne urâm? Absurd apreciat, poate ne merităm soarta. Nimic și nicăieri pentru cei ce vor asta. Pentru noi, națiuni cu ochii acoperiți uitându-ne la cer. Văd în ochii tăi o lume, totuși o impun pe a mea.Mor înăbușit de vicii interpersonale. Sacrificiu involuntar, ecouri în conștiință. De ce n-am pace într-o lume așa scindată? Nu, nu și aici. Amenințările nu-și au rostul. Acțiunea mă definește, și mă definesc prin lipsa de acțiune. Goliciunea afectelor mele mă salvează. Departe de voi, de ei. De noi toți. De același egoism lipsit de rațiune, aceleași atrocități cu cinci degete, întinse mult peste granița posibilului. Al meu, al tău, al nimănui. Dar ne supunem. Ne supunem sinelui, nouă, carnalului. Minților corupte și simțirilor efemere. Aici, acum, perceptibil și alterabil. Ar fi nebunesc să nu o facem. Nebunesc pentru cine? În fond nu contează. Gânduri independente. Mult prea libere. Intri  fără voie, dar nu pleci. Nu fără acord. Nu fără certuri. Dojană, rușine, judecata. Spirala descendentă e o constantă. Sufletul pierdut îi e variabila. Tragicul duet. Hai, cântă cu mine. Despre noi, despre voi, despre cum nimic nu se schimbă, și totuși nimic nu e la fel ca atunci. Cântă-mi despre absurd, despre reguli, despre legi scrise și nescrise. Despre constrângeri vagi și totuși atât de palpabile. Despre minți spălate și mâini murdare, de mult uitate. Despre cauze intangibile și efecte îngropate în smoală. Cântă-mi și golește-ți mintea. Alunga îndoiala, n-ai de ce să te îndoiesti. Doar totul e la fel. Și se schimbă. Gânduri conflictuale răsună din cutie. Feline tăcute. Mai e cineva acolo? Dincolo de, nu. Nimic. N-are rost. N-are sens. Nu. Înecați în smog. Ați câștigat. Au caștigat. Am caștigat? Mă calc în picoare. Dar nu sunt eu. Poate sunt. Poate suntem. Aceeași esență. N-aș vrea să fie așa. Pete pe conștiință. Râncezime adâncă. Se termină unde a început. Cu mine. Cu lupta inutilă. Cu idealurile false. Cu nimic din ce ar trebui să fie. Cu suferință recursivă. Aș termina-o, dacă aș ști cum.

Ganduri #5

Zgomot. Deranj. Distrageri. Linişte. Frecvenţe joase mă asigură. Vin din nou şi din nou,îmi alungă raţiunea. Gata. Aşa e mult mai bine. Percep haosul, dar aleg şa n-o fac. Binecuvântarea proştilor. Sau altfel. Iar haos, acum din interior. O diferenţă de nuanţe. Putere dispersată în condiţii neplăcute. Vrem control. De ce? Zgomot. Deranj.  Înapoi. Agonie repetitivă, până când se dă stingerea. Când se dă stingerea? Mă sfârşesc la ultimea mea suflare, sau la ultimul gând? Ţine-mă în viaţă, asta îi cer. Si ea ştie. Zgomot. Distrageri. Dar nu deranj. Speranţe şi comuniuni. Priviri goale şi rezonanţe fade. Singurătăţi visând. Înapoi. Gânduri. Eternitate. Lupte efemere fără nici un scop. Întradevăr luptăm pentru fals. Veridicitatea formelor. Dar sunt viu. Tu mi-ai dovedit-o. Sau doar mi se pare. Un vis, în aparenţe. Culori prea vii, nuanţe prea variate. Mintea mă minte prea frumos. Nimeni n-ar vrea să fie altfel. Sunet. Culoare. Energie în mişcare. Unificator, ba chiar deloc. Una cu tot ce mişcă, fără a fi, în fond, conectat. Acelaşi hău. Linişte. Deranj. Concentrare. E liniştitor cum m-am izolat. Intenţionat sau circumstanţial. Pornind de mai sus sau chiar de aici. Aici, acolo pentru tine. Acum, atunci pentru tine.  Trecem peste vid, fără să facem paşi. Plutim în vibraţii controversate. Încurajăm debarasarea prin diferenţiere. Dar nu vrem diferenţe. Atât de fals. Pe lângă îmbrăţişarea pulsaţiilor sonore, măştile se aşează blând. Nu poţi să minţi adevărul. Te-ai păcălit vreodată mascându-te în oglindă? Linişte. Distrageri. Gânduri divergente. Umbre suple, aleargă desfrânate. Curaj,frică,persoană,intelect. Vreau mai mult, dar vreau degeaba. Ce conflict inutil. Linişte. Lumini difuze, paşi reci într-o atmosferă caldă. Pas cu pas, gândurile mor.