Ganduri #8

Clipe. Secunde. Momente. Iremediabil, totul trece pe langa tine. Mine. Noi. Linii cad sterse la pamant. Esente vivide imi aspira sufletul. Tipare, scheme, retete memorate, toate fara rost. Eu, tu, noi, nimic din ce credeam. Pendulul tremura asurzit, ei se scalda in culori. Adrenalina vine, adrenalina trece. Mai incet. Mai linistit. Auzi cum totul e mut? Pentru un infinit de clipe din ce in ce mai scurte, totul a asurzit. Prea tarziu. Nu, exact la timp. Inapoi in tren. In miscare. Petele se ridica de pe pamant. Inertia imi amesteca mintea, dar n-am timp de inertie. Trupul imi sfaraie cu fiecare poza. Cu fiecare peisaj, fiecare soapta. Fiecare timp si spatiu. Efervescenta noastra, ireversibil de placuta. Lectii prafuite se mai arunca in gol. Nelinistitor sa le vezi plutind, intangibil de importante, neinteles de valoroase. N-ai dreptate, nu, niciodata. Caci e altfel. Sau nu e altfel. Poate e chiar acelasi lucru. Poate recurenta deja se resimte. Trag de tulpina tanarului copac, si radacinile se inalta. La fel fac toti. Isi iau ramas bun de la pamant. De la casa. Nu e acelasi lucru, insa prea mult seamana. Sper sa n-ai dreptate. Ma asigur ca e altfel. N-am limite, muritorule. Desi am. Nu ma vezi, am mainile peste ochi. Imaturi. Dar vii. Inspir viata, n-am timp sa expir. Chiar de-as face-o, probabil tot viata as expira. Sau asta as vrea. Oare? Dopamina. Destula cat sa visez. Culori. Peisaje. Supremul astru imi clocoteste venele. Zbor prin apa. Prin lumina sparta. Ochii tai ma poarta dincolo de posibil. Dincolo de spatiu, dincolo de timp. Asta-mi spun gandurile. Sunt acasa. Din nou. Panzele cad si cromatica se trezeste. Da, m-ati asteptat mult. N-am plecat nicaieri, insa nici n-am fost aici. Frenezia incetineste. Clipe. Secunde. Mai incet, din nou. Cad, alaturi de picurii volatili. Inertia. Vreau sa fiu inapoi in miscare. Haidem. De ce? De ce nu? Viata, energie, efervescenta, noi. Curaj, vointa, putere, totul in raport cu nimic. Covarsitorul peisaj. Proaspat pictat. Sters cu o carpa. Amestecat gentil, la voia cuiva. Cine are nevoie de linii? Tipare? Abstractul drum se face vazut. Ori, mai degraba, nevazut. Afecte vivide, cunoscute doar fara tipare. Sentimente fara contur. Puritate convinsa. Cat de inutila e complexitatea mult ravnita. Cat de greu e sa inteleg. Cum sa intelegi? Cum, daca fiecare isi schiteaza alt contur? De ce ar mai vrea cineva sa te urmeze? Recurenta conturului. Profesori si maestri, te invata ce sa faci. Cum sa faci. Ce sa traiesti. Inutil. Drumul nu e pavat. Soarta nu e schitata. Viata nu are contur. Asa ca picteaza. Simte culorile. Cazi in haosul vivid. Amesteca-te cu el. Secunde. Clipe. Mai rapide. Mai efervescente. Si pana sa iti dai seama, deja s-au terminat.