Secţiuni din acelaşi material. Omogenitate călduroasă,
retexturată pentru acomodare. Vrei să mergi undeva? Aşteaptă chiar acolo.
Închide ochii. Spune-mi unde suntem, şi am ajuns. Doar arată altfel. În acelaşi
fel, într-un alt timp. Dar n-avem vreme de drumeţii. Ridică-te în picioare şi
urmează-mă. Fără să mai mergem nicăieri. Verzui îmbătrânit pe pavelele uzate. Călăuzit doar de o umbră firavă. Un felinar
tipic. Se întoarce doar o clipă, doar cât să resimţi peisajul. Ştie că ai
aflat. Ştie că nu mergeţi nicăieri. Doar nu înţelege. De ce. De ce? Doar o
clipă. Să-l priveşti atent. Să te priveşti. Curios cum îţi porţi lumina aşa
nepăsător. Ori cum te-ai obstrucţionat. Sau pavelele, ce-i cu ele? Puteam să vorbim
aceleaşi nimicuri şi de pe loc. Poate e mai plăcut când traversăm. Când peisajele se mai separă. Peisajul.
Cad înapoi. Înapoi acolo. Peste tot, în acelaşi loc. Doar o urmă de
simţiri, întrepătrunse uşor de o senzaţie catifelată. Am pierdut atâta timp, nici n-o să te mai invit.
Deja aici. Vegetaţie firavă, o pătură aşezată perfect. Cupola crestată doar de
griji, încearcă să se descrie. Uşor caldă, mai apoi doar rece. Staţionar de
rece. O briză flămândă descoperă arbori. Protecţie, pentru minţile uşor
distrase. Distrate doar de mişcări. Renunţ la mine. Sigur m-am întors. La nimic. Tot ce aş fi vrut. Mai reconfortant ca înainte. Mai simplu de
urmărit. Un fir narativ solitar. O privire de pierdut. O ureche de minţit.
Destul, pentru un simplu şarlatan. Aha. Acum încep să-l prind din urmă.
Urmăreşte acelaşi fir, cu o lanternă în mână.
Un bastard neidentificat. Tropăitul alert mă dă de gol. În doi paşi, m-a
descoperit. Îşi roteşte mantia nepăsător şi mă priveşte. Eu? Eu. Deja ne-am
plictisit, iar imediat vom fi avut prea puţin. Ah, nu se poate. Încă se mai ridică lentilele. Încă se mai
repetă modelul. Încă. Numere credule. Feţe păcălite. Idei negândite. Dă-i
linişte. Curaj. Iubire. Poate chiar nepăsare. Surprindere fără egal. Pentru
cine are curajul. Sau n-are mintea. Ori chiar invers. Altfel, greu se
lărgeşte. Un corset paradoxal. Enigma nu
e în faţa nimănui. O simplă poreclă. A
cui? A cui o caută. Aceleaşi nimicuri în crevase necercetate. Nu contează ce
n-ai de gând să faci pentru ei. În schimb cât n-o să faci pentru tine? Pentru
mine? Noi. Liber. Calm. Sigur. Fericit. Iartă-mă că nu-ţi voi putea mulţumi
destul, dar ne aşteaptă treburi mai puţin importante. Două enigme. Sper,
totuşi, că doar una.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu