Ganduri #1

Formal sau informal în format digital ori dat din gând în gând. Ori vorbă în vorbă? Ce e, până la urma? Vorbă sau gând? E vorba dacă o spui, dar trebuie să o gandeşti ca să o spui, iar dacă vorba nu-şi mai are rost în format digital rămâne gând. În mod informal si incoerent îmi înşir gândurile asupra ta, cititorule. Vreau sa-ţi vorbesc de bine, dar în fond nu-ţi vorbesc deloc. Probabil eşti deja cu gândul în altă parte, la alt loc şi alt timp, în viaţa ta sau în viaţa altuia. Haotic plasate în memoria ta imaginile se înşira. Dar nu atentez la haosul minţii tale. Dimpotriva. Îţi cer să-l laşi, să o laşi, să îi laşi pe toţi şi să te laşi pe tine însuţi în jocul pe care încerc să-l joc. Hai, să visam. Aş vrea câteodata să pot trece de substanţa, să mă ataşez de vid, să pot pluti calm peste tot ce văd. Este poate pueril să mai visez la zbor, însa tot atunci, în paşi greoi de oboseala înca sper că ce cred eu că ar fi o durere de spate sunt, în fapt, o pereche de aripi. Aş vrea să plec, deşi nu vreau asta. Nu mai vreau să plec. A devenit foarte bine aici. Uitasem cât de bine poate fi, cât de simplă si aranjată poate fi dezordinea vieţii. N-am experienţă, sunt "doar un" sau "doar o" pentru alţii. Nu şi pentru mine. Pentru mine sunt ceva. Gândesc, cuget, iau măsuri. Fac, desfac, aduc sau iau. Aşa-i că sunt real? Din păcate tu nu eşti. Sună a fi o ofensă, dar e doar un gând. Gândul că nimic nu trece de conştiinţa mea. De ce ai fi tu ceva real, dacă nu te afli în constiinta mea? Ce mi-ai făcut e real, sigur, dar ce-mi spui tu că eşti e pură ficţiune. Poate şi realitatea e o ficţiune. Reciproca ofensei mele e că şi eu, la rândul meu sunt nimic pentru tine. Sună trist, şi gândul ce m-a dus aici se stinge învăluit de un vuiet sinistru. Nimic peste tot. Nimic ca tot, şi deci tot ca nimic. Nu-i nimic, e bine. Cad dintr-un vis în altul, dar aici e mult mai multa viaţa. Sunt eu, sunt cei ce vreau să fie cu mine. De ce aş mai putea să mă simt rău? N-o fac. Sunt mulţumit. Dar timpul trece, şi cu fiecare zi bună volatilitatea fericirii mele creşte. De ce? N-a fost aşa. Niciodata n-a fost bine mult timp. Sună feeric. De ce n-ar fi acum o excepţie? Ar putea fi, ar trebui să fie, dar vezi tu, nimicul de care gândeam înainte e omniprezent. Parte din totul de poveste e nimic. De fapt, toată povestea e nimic. Dar e ceva. Ceva din nimic. Divin. O doza de dopamina ce nu dispare. Absolut fantastic, şi totuşi am fost învăţat să nu vreau asta. Vreau dulce-amar, sunt dulce-amar, nu mi s-a spus niciodată ca poate fi dulce. Ca aş putea eu să fiu dulce. Să-mi pun ochelari zaharaţi pe faţă şi să croiesc basme. Nu se poate, ni se spune. Nu se poate, îţi spun cum mi s-a spus şi mie. Nu. Se poate. Nu e optimism, e logică. Totul e nimic. Dar din nimic vine totul. Cum din nimic poţi face ceva din ceva poţi scoate orice. Orice vrei tu. Oricine, oricând, oriunde. Vise.