De ce? De ce te avânţi alaturi de neştiinţa? Cum crezi că
iei parte la orbire, daca nu printre orbi? Dezgust. Repulsie. Mândrie. Egoism.
Lacrimi de furie. De obsesie coruptă. Cum? De ce? Alungă zumzetul cauzat de
propria-ţi joacă. Undele congruente te dau de gol. Otravă. Neînţelegere? Recurenţe în ceaţă. Amarul mierii
aruncate prea drăgăstos. Din fotoliul lipsit de timp şi de iubire, consemnarea
se prelinge. Ţi-o meriţi. Îmi spune. Mi-o merit, îi dau dreptate. Dezechilibru
monstruos, aproape cât bătaia unui fluture. Chemări dureroase, scapi doar când
te îmbarci. Aţi câştigat, tot ce rămâne e suspin. Ură nonsensică, de ce? De ce?
Mie? De ce? Câmpuri gravitaţionale mă înfioară. Forme, cuburi, culori, nuanţe,
eu, eu, zgomot, linişte, nimic. Asta era, nu? Să-mi fie din nou nimic. Bat la
uşă. Îmi răspund, mă invit. Ia loc, până ce mai eşti aşa. Grăbeşte-te, tare
n-aş vrea să-mi neg neputinţa. Durere veridică, durere falsă. Diferenţe de
limbaj. Cauze şi efecte, alunecă la vale. Jos, acolo unde sunt doar eu. Egoism.
Ură. De ce? Control, nici măcar pentru mine. Întrebări? Audienţa muţeşte.
Spectacolul continuă. Furtuna cade aritmic în vale. De ce? Cum? Când? Pentru
ce? Scopuri vagi, egoism şi mai vag. Cere şi ţi se va da oglinda. Vezi şi ţi se
vor face ochii. Sau desface. Gândindu-mă,
dispar. Nu. Aţi câştigat. Tot ce rămâne,
mi-e suspin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu